Primavara la Roman
     media: 5.00 din 3 voturi

04.05.07
19:19
După-atâta frig şi ceaţă,/Iar se-arată soarele./De-acum nu ne mai îngheaţă/Nasul şi picioarele.

Primăvara nu vine mai târziu la Roman decât în alte părţi ale ţării. Aici însă îşi face apariţia atât de brusc şi de frumos încât prima zi de primăvară e în fiecare an ca o strălucire nouă şi neaşteptată. Zâmbim şi mergem mai agale, ca să nu pierdem nici o rază caldă, parcă acum vedem toţi caişii sau cireşii proaspăt înfloriţi, parcă banca (asa cum numim cu toţii BCRul) străluceşte mai sprinten şi fiecare vitrină parcă arată soare, nu branduri.

Pe trotuar, alături saltă/Două fete vesele.../Zău că-mi vine să-mi las baltă/Toate interesele.

Se merge mai mult prin centru sau prin groapă. Nu de puţine ori am întâlnit cunoscuţi care ocoleau, pe o rută astfel ceva mai lungă, doar ca să meargă pe la soare. A merge pe la soare sună atât de poetic. E ca o vizită pe care o aştepţi un an, ca o nouă explorare a aceluiaşi oraş dar înviorat şi vesel. Când miroase a primăvară, Romanul e exagerat de frumos.

E primăvară, iarăşi primăvară/Pe fiecare margini de făgaş./Îşi scot strămoşii degetele-afară/De ghiocei, de crini, de toporaşi...

Poate, prin alte părţi, oamenii aleg să-şi petreacă după-amiezele în parc atunci când soarele arde a primăvară. Nu şi în Roman. Băncile din parc sunt rezervate verii, acum se plimbă agale şi se vorbeşte calm, cu ochii mijiţi în lumina aceasta înmiresmată şi cu trupul cât mai înalt, cât să ni se joace soarele în păr. După toată povestea înnorată pe care am trăit-o în ultimele luni, acum ne încălzim mai adesea pe la statuie, în părculeţul din faţa primăriei, noi şi mulţi pici bucuroşi de haine puţine şi toate buburuzele pe care le întâlnim.

Primăvară, primăvară/ Mi-aminteşti a câta oară/ De lumina dragostei dintâi...



Comenteaza

2007-05-04 22:58
azazel

:d| primavara si iubire, toata viata sa avem [-o<


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile




Termeni si Conditii de Utilizare