ce mai scriam acum 8 ani
     media: 5.00 din 1 vot

30.03.07
19:39
ia te uită cum vedeam eu care-i povestea pe la 15 ani... da, e tot din volumul Macii Zăpezii, din 2003...



test de mistificare

se moare azi din ce în ce mai adânc
totul individual
singurătate muşcând singură din oameni
rămâne doar ca lege datoria de a fi împreună
de sfâşierile timpurilor
două făpturi alegându-se fărădelege
însă
inerţia gestului carnal
subconştient
întru sine se alege treptat
după cazne şi rătăciri şi moarte multă moarte
verb răstignit
iubesc
plecăciune şi vise tăiate din vis
trupuri chinuind suflete
storcându-le cuvinte greşite
se moare în plăceri autoritare
se plânge greu
nimeni învăţând suflete să zboare
zare necurmată
începuturi şi sfârşituri fugărindu-se printre oameni
îndrăgostiţi cerşetori
migratori de simţăminte
reduşi de la stea la sămânţă
moartea e leac pentru viaţă fără iubire
viaţa e leac pentru iubire fără moarte
trupul Lui prea bolnav
puterea nu mai e putere ci foame
trupul Ei nu-i mai stăpâneşte sorocul
întregul e o luptă cu forfota dintre oameni
eu mă întreb totuşi care-i povestea


Mit cu înec
     media: 0.00 din 0 voturi

28.03.07
14:43

mitul care urmează e o transpunere dintr-un poem pe care l-am scris prin 2002... a apărut şi în volumul Macii Zăpezii din 2003, ca versuri... şi mă gândeam de ceva vreme să-l pun şi aici, ca răspuns la întrebarea Gramos de aici... uite asta cred eu că spune pescăruşul... şi uite, eu cred că pescăruşii au ochi de om...




Mit cu înec


Pescăruşii îşi ciopliseră case în oameni... Crăpau ferestre cu scâncet şi jale de moarte, îşi împodobeau pereţii cu pene rumene, morfolite-n soare, şi îşi căutau mamele apoi, pe după valuri grase, pe după nori spintecaţi de amurgiri, pe după toate câte îi plâng anume...

Era multă noapte şi pe-atunci... Marea lor – tot strâmtă, şi marea asta oua tot un soare, pentru ei, tot un cer le întindea sub picioare şi dumnezeu tot printre ei foia...

Oamenii, găunoşi ca-ntotdeauna, îşi purtau pe-atunci scorburile cu folos... Adăposteau sfintele păsări în miezul iernii, ca pe-o răsplată, sau adând între glezne mute şi calde şi oarbe...

Pescăruşii mei aveau pe-atunci aripi de îngeri şi ochi umezi de îngeri şi, mai presus, glasuri ca mierea, de îngeri... Zei pe lume, pescăruşii se mlădiau pe Calea Laptelui, privind cu dor din poarta raiului în nesfârşit... Şi oasele lor nu puteau pricepe moartea... Nu puteau pricepe dacă Soarele sau Iadul luminează mai tare...

Aşa că, într-o zi, pescăruşii i-au ţesut pe oameni la loc, lăsându-i goi de scorburi, de visuri şi de crâmpeie însemnate din suflet, şi au pornit, îmbrăţişaţi, spre vederea nevăzutului, spre ştirea neştiutului, spre nesfârşit... Glasuri încălzeau albastrul dimprejur, iar ochii nerozi iscodeau mai iute decât scrutau trupurile...

Numai aripi moi, împreunate, săltau să-i suie dincolo de dumnezei, până la soarele cel mare... Şi acolo să-l apuce pe Soare de-un picior şi să privească de-acolo-n jos, spre iad... Dacă s-o vedea iadul lucitor şi greu, atunci, ce-i drept, e mai straşnic decât soarele; iar dacă nu s-o vedea iadul deloc, atunci, să-i ierte dumnezeu, iadul e în soare, nu?

Aşa cântau şi se minunau pescăruşii mei, când trecură de gleznele lui dumnezeu... care îi văzuse şi-i adulmeca, grăbit să nu-i plesnească prea amarnic şi nedemn de un zeu... Ei muşcau deja din timp, se rătăciseră deja printre degetele lui...

Şi blând, demiurgul le-a menit o veşnicie nici crudă, nici slută... dar mustind a suspin... Marea nu mai e a lor... Erau de-acum supuşi de valuri, de stânci, de nori şi de abisuri... Supuşi de om... Iar ochii lor nestemaţi, cuprinzând între ei un dor şi-o zare, erau parcă şi mai umezi... Ochi de om...

Plângeau rude, plângeau seminţii şi ore şi câmpuri, plângea şi dumnezeu de dragul lor... Doar taina nu le-o putuse lua, dar nici măcar pescăruşii nu au voie să se spânzure de-un picior de soare...

Iar glasurile... Ah, glasurile pescăruşilor sunt, până astăzi, numai ţipăt de corvoadă... Sânge nebun... Să-ţi porţi cântul spart asupra scoicilor, asupra largului de scuipă valuri, în aspru ison cu ele, cerşind suflete de om...

Iar când, cu ţipete de diavoli, vor fi ademenit înspre adâncuri destule fiare cu scorburi, poate atunci pescăruşii mei vor îmbrăca înapoi straiele de îngeri care li se cuvin...



din poeziile lui Jim Morrison
     media: 0.00 din 0 voturi

19.03.07
21:29

EXPLOSION

The mushroom

The unfolding

instant of creation (fertilisation)

not an instant separate from breakfast

It all flows down & out, flowing

but that instant:

not fire & fusion (fission) but a moment

of jellied ice, crystal, vegetative mating

merging in cool slime splendour

a crushing of steel & glass & ice

(instant in a bar; glasses clash, clink, collide)

far-out splendour

heat & fire are outwards signs of a

Small dry mating

--------------------------------------------------------



“Have you ever seen God?”

- a mandala. A symmetrical angel.

Felt? Yes. Fucking. The Sun.

Heard? Music. Voices

Touched? An animal. your hand.

Tasted? Rare meat, corn, water,

& wine.

-------------------------------------------------------------------------

I am troubled

Immeasurably

By your eyes

I am struck

By the feather

of your soft

Reply

The sound of glass

Speaks quick

Disdain

And conceals

What your eyes fight

To explain

--------------------------------------------------------------------

Excerpts from “

THE LOST WRITINGS OF JIM MORRISON

The poems and dairies of a rock ‘n’ roll legend

WILDERNESS

Volume 1

ISBN 0-679-72622-5



Roman cel Bătrân
     media: 0.00 din 0 voturi

19.03.07
21:07

Fie că recunoaştem sau nu, Romanul nu mai este un orăşel monoton sau retrograd. Lucrurile se întâmplă acolo după aceeaşi schemă logică a globalizării şi a reinventării valorilor.

Nu mai departe de 2006 am asistat la revoluţia conceptului de magazin, fie că a fost vorba de un shop de look, fie că e un mall după ultimele standarde. În acelaşi spirit, avem acum alternativa unei policlinici private, avem opţiuni valide în privinţa cluburilor în care să ne putem petrece o seară, avem concurenţă pe piaţa providerilor de internet şi ridicăm constant nivelul nişei de concept şi planning în publicitate. Lista merită, însă, continuată de voi...

Dacă ne-am dori un pas în plus, cine ne-ar putea opri? Cine decide monopolul pe anumite paliere sociale sau de business? Cine decide cum putem sparge barierele fără ca acestea să ni se năruie împotriva curentului?

Umilul meu răspuns la dilema blocadei din diverse domenii nu e decât cultivarea şi păstrarea valorilor umane, a minţilor proaspete şi pline de potenţial, pe care Romanul nu ştie încă să le aducă acasă. Unde e motivaţia financiară, morală, carieristică şi personală pentru întoarcerea în Roman a unui tânăr licenţiat, vizionar, plin de proiecte şi cu o experienţă deja strânsă în metropola care l-a şcolit? Unde mai e locul pentru o afacere proaspătă, atunci când Romanul s-a împărţit deja cu mult timp înainte?

Recunosc şi mă mândresc cu nivelul intelectual, cultural, spiritual şi economic al oraşului meu. Sunt nespus de încântată să învăţ tot ce pot de la marii oameni ai Romanului. Dar, când generaţia părinţilor mei se va fi rătăcit în tumultul democratic al evoluţiei capitaliste, unde va fi atunci Romanul meu, cel ştirbit de multe din sclipirile generaţiei mele? Şi chiar după această pledoarie, de ce m-aş întoarce în Roman?



bunica e moarta si noi ne futem ca verii, via micutzul putza
     media: 3.00 din 2 voturi

15.03.07
23:37


Ma numesc Irene [Ileana] si am 18 ani. De foarte multa vreme tin in mine un secret ingrozitor. Ma macina si nu am avut curajul pana acum sa-l marturisesc. Trebuie insa sa scap de el. De aceea acest blog sau forum, pe care am intrat intamplator mi se pare cea mai buna solutie. Deci Bunica mea a murit acum 12 zile [nu din cauza ta, nu te sinucide]. Batrana, avea 85 de ani. Am fost la tara la inmormantare impreuna cu familia. A lipsit doar sora mea Maria [care ştia dinainte că există un văr]. Trebuie sa spun ca bunica mea m-a iubit enorm. Si eu la fel. Dintre toti nepotii, eu fiind mai mica, am fost cea mai rasfatata. Mie imi dadea cei mai multi bani si cele mai multe cadouri [asa credeau cu totii]. Papusa mea favorita, pe care am botezat-o Ioana (adică eu), am primit-o de la ea cand aveam 5 ani. O am si acum. Si dorm cu ea in pat. Cand am aflat ca bunica a murit am luat-o in brate si am plans in nestire [şi am simţit nişte furnicături ciudate]. Tot drumul de la Bucuresti pana in sat la ea am plans in hohote. Am ajuns acolo aproape lesinata de durere. Priveghiul a decurs ca la tara in Oltenia. Trambita suna in fiecare dimineata si bocitoarele, prietene de-ale bunicii izbucneau in urlete ingrozitoare. Mama mi-a interzis sa stau toata noaptea [pentru că şi ea il cunoştea pe văr], vorbesc de prima noapte, alaturi de trupul bunicii. Am plecat atunci in camera mea, in alt corp de casa. Acolo era varul meu Cristi. Nu-l mai vazusem din copilarie. Pe atunci era un mucios la propriu [aşa sunt toţi]. Acum era un barbat in toata regula [cum se întâmplă cu toţi]. Cristi are 20 de ani. Era imbracat tot in negru. Sigur ii statea bine. Altfel nu pot sa-mi explic de ce am facut una ca asta [da, o să spună cum şi-a tras-o cu vărul Cristi]. Doamne iarta-ma acum si in vecii vecilor [Amin]. La inceput am vorbit despre bunica, cum alergam prin livada de pruni, cum faceam paine in tast, cum radeam de baba Dina strigoaica satului [pentru că ştia că ţie-ţi place]. A zis sa bem un pahar de tuica in pomenirea bunicii [pentru că ştia că ţie-ţi place]. Am facut acest lucru, si am simtit cum sangele incepea sa fiarba. Marturisesc ca eram virgina [cu toţii am fost]. Am mai baut un pahar si inca unul. Am inceput sa plang, vroiam la bunica dar stiam ca mama nu ma lasa. Cristi m-a luat in brate. M-a mangaiat usor cu mana prin par, apoi pe gat [cum îţi făcea şi bunica]. Eu doar vroiam ca bunica sa fie vie [nu este, bunica este moartă şi acum, jur]. L-am sarutat [bineînţeles că tu l-ai sărutat]. Pana la el ma mai sarutasem cu baieti. Chiar si cu Andru prietenul meu [nu te cred]. Cu el a fost altfel de la inceput. Ma saruta cumva [cu limba]. Mana i-a alunecat sub fusta mea neagra [nu i-a alunecat, s-a dus ca sâmburele de pepene]. Ce a urmat este cel mai mare pacat al meu [nu ce a urmat, ci ce ai povestit]. Am facut prima oara dragoste [se numeşte doar copulare, dar poţi să te minţi o viaţă că vărul te iubeşte] in viata mea si singura pana acum cu un var de al III-lea, in casa bunicii mele si la inmormantarea bunicii [nu asta ar fi problema]. Nu a durat mult dar suficient sa cunosc alt univers [Sfânta ####]. Sa cunosc viata. Si asta la moartea bunicii. Of Doamne iarta-ma te rog. Dupa ce am terminat de facut dragoste, Cristian m-a sarutat si a plecat la priveghi, in celalalt corp de casa. Dimineata plecat cu tatal lui la Brasov acolo unde stau. Nu l-am mai vazut. Nici macar nu-i stiu numarul de telefon. La inmormantarea bunicii nu am plans de loc. Intr-un sens am fost chiar fericita. Este cel mai mare pacat al meu. Bunico crede-ma te-am iubit enorm. Nu stiu de ce ti-am facut una ca asta [era mai nasol dacă participa şi bunica ţapănă]. Iarta-ma. Ce este cel mai aiurea este ca prosopul plin de sangele meu l-am ascuns in bagajele mele. Il am si acum. [pute] Si mult mai rau este ca mi-e dor de Cristi. Iarta-ma Doamne. IRENE 26.5.2006 - confesiune făcută pe http://www.morţi.ro/. , mai exact pe blogoforumul lor, la http://www.morti.ro/web/modules.php?name=Forums&file=viewforum&f=2

asta e via micutzul putza


Dacă prostia ar durea, ar urla tramvaiele prin Bucureşti.
     media: 5.00 din 1 vot

15.03.07
21:29

După apelativul neaoş FAH şi tâmpescul QAE, prinde viaţă uşor dar sigur pseudo-fonetizarea NOAH... de exemplu din celebrul slogan ardelenesc, zice-se lansat de Avram Iancu, NO, HAI!


Umple-te, internetule, de rahat, că prostie ai deja destulă... No...


Sau, cum spunea ieri profesorul de la anatomie, dacă prostia ar durea, ar urla tramvaiele prin Bucureşti.

Poza e făcută la barajul de la Bicaz... Ca să nu se interpreteze c-aş simpatiza cu moldoveanul în detrimentul altora. Că doar români suntem şi astea tot din fabulospirit ni se trag...



Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist... (sau Ce-am vrut si ce-am pierdut)
     media: 5.00 din 1 vot

15.03.07
00:19


Cine e duşmanul de fapt? Sunt foarte puţine drepturi în care mai credem, printre care libertatea de a ne plânge. Poate pentru că ne-a lipsit prea mult timp, poate pentru că încă nu ne-am prins ce să facem cu ea, dar ne agăţăm ca orbii de toată prostia pe care ştim să o debităm. Iar demonii cu care ne luptăm sunt mai importanţi decât conştiinţa.

Ce-am învăţat noi să spunem în ultimii 20 de ani? Cu ce ne lăudăm?

Am învăţat să înghiţim tot ceea ce orice şef ne impută. Am învăţat să fim sclavii propriilor noastre colivii, păzite cu sfinţenie de acei oameni pe care ne promisesem că-i vom înlătura. Suntem încorsetaţi de nişte superiori frustraţi, de o societate pe care nu o înţelegem dar o îmbrăţişăm, de viaţa pe care spuneam că n-o s-o cunoaştem niciodată în această formă frustă a ei.

Cine ne îngrădeşte? Cine ne forţează să acceptăm remuneraţii de mizerie şi, ce e şi mai grav, cine ne obligă să trăim toate porcăriile pământului? De ce?

Ce am învăţat noi să înghiţim în ultimii 20 de ani? De ce ne temem?

Mogulii aceştia care au vieţile noastre în stăpânire sunt ei oare responsabili de situaţia umilă în care ne aflăm? Le-am dat de bunăvoie frâiele sau le-au câştigat asuprindu-ne? Cine înăbuşă revoltele spirituale şi cine ţine talpa aceasta asupra gâtului omului de bine? Ce mai înseamnă astăzi libertatea la care visam şi pentru care s-a murit? Ce e stratificarea socială şi cum am ajuns să o trăim fără s-o înţelegem? Ce mai înseamnă democraţia, mai mult decât un cuvânt cu sonoritate ciudată pentru cartea de istorie?

Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist... ?


cercei tampitzi
     media: 5.00 din 2 voturi

14.03.07
23:49







de la http://cercei-tampiti.blogspot.com/... sunt 10 lei bucata, dar pare-mi-se ca fac mai mult... ii vreau pe toti

mai era un blog cu cercei haiosi, am dat de el acum ceva vreme... dar l-am pierdut, asa ca, vorba deliciului urban, blogul asta o sa-mi foloseasca drept carnetel numai bun de insemnari...



Atenţie, vreau o atenţie!
     media: 0.00 din 0 voturi

13.03.07
19:41
Fă-te om/ fă-te om/ alungă gândul necinstit./ Nu uita, eu veghez/ şi nu te iert când ai greşit. E de acum 25 de ani. Fii drept! Învaţă să refuzi! E de azi. Nu ştiu care din jingle-uri e mai eficient, dar românul încă dă şi ia şpagă.

Nu putem minţi că nu am dat şi nu am luat niciodată. Nu spunem că e rău, nu spunem că e bine. Dar ştim că românul e neam peşcheşist. Şi nu se poate dezvăţa. De ani buni căutăm motivele pentru care ne simţim moral responsabili şi chiar obligaţi să oferim o atenţie. Nu de multe ori, cel care refuză ajunge să fie privit ca un paria, pentru că nu participă la dansul naţional. Şi, fără excepţie, pretindem şi ni se pretinde un altfel de comportament după plasarea atenţiei. Trebuie să fim mai serviabili, mai inimoşi, mai apropiaţi, mai săritori. Neapărat mai zâmbăreţi.

Obsevăm că refuzăm cu obstinaţie să-i spunem şpagă, mită plocon sau orice alt termen cu o conotaţie peiorativă. A da CEVA înseamnă atenţie, cadou, a nu merge cu mâna goală.

Stabilim parcă o relaţie cordială cu celălalt, ducându-i sau primind floarea, ca o gazdă primitoare. Sau sticla de vin, după caz. Şi cum omul se obişnuieşte foarte repede cu binele, e greu să nu pretinzi atenţia ca pe un fapt, o etapă imperios necesară în fluxul cotidian. A-l fenta pe cel care prestează e ca şi cum nu te-ai spăla pe dinţi. Nu ştie toată lumea, dar gura sigur îţi miroase.

Merităm oare să condiţionăm procesele sociale în felul acesta? Şi, oricât de mult am protesta, putem oare să ne dezbărăm de viciul datului şi luatului de cafele? Aştept o ciocolată pe adresa redacţiei...


ala bala portocala
     media: 0.00 din 0 voturi

12.03.07
17:42
Program B’ESTIVAL Bucuresti Romexpo 29iun-30iun-1iul 2007:

Vineri, 29 iunie: Hooverphonic, Morcheeba, Faithless
Sambata, 30 iunie: Kasabian, Reamonn, Pink
Duminica, 1 iulie: Wu-Tang Clan, Alice Cooper, Marilyn Manson




sunt o lume a biluţelor rostogolitoare
     media: 0.00 din 0 voturi

10.03.07
05:15
Prostindu-ne în singura zi din an în care ni se iartă, iată un joculică obsedant care m-a terminat în ultima săptămână... Am încins PSPul de biluţe săltăreţe, LocoRoco, MuiMui, Mojo şi alte arătări cântătoare... Vă recomand şi saitul, cu căldură...





Happy Bday to us!
     media: 0.00 din 0 voturi

10.03.07
05:02
Oare e normal ca 5 femei înrudite să aibă aceeaşi zi de naştere?

That goes for Oana şi Mimi şi Monica şi Kety şi Ragna...
La mulţi ani să trăim, cel puţin la fel de frumoşi ca cei de până acum...




La mulţi ani, doamnelor!
     media: 0.00 din 0 voturi

08.03.07
14:58
Şi să fim frumoase, că de restul avem noi grijă...

Vă prezint, cu ocazia asta, MĂRŢIŞORUL pe care l-am dăruit săptămâna trecută, aflându-mă în imposibilitatea măselară de a părăsi bârlogul. Mărturisesc, lalelele sunt de pe flickr, dar restul, copy and all, e Ragna generated content...




despre multe amânate
     media: 5.00 din 2 voturi

06.03.07
17:11
Of, mi-au încremenit şi degetele de când n-am mai scris... Cu atât mai jenant, sâmbătă am primit şi mic reproş de la antricotul pleşcoiului, (suntem fani reciproc, dar parcă asta v-am mai spus) cum că, de la o vreme, scriu mai rar şi apăsat... Iacă iertăciune, trebuie să mă şi vă învăţ...

De altfel, de mai bine de o săptămână mă tot ţin să scriu ce şi cum rumegă Ragna asupra Fabulospiritului. Poate că şi văzurăţi, poate băgaţi de seamă cu ocazia asta, am schimbat şi motto-ul blogărelilor... în fabulospirit. Şi din solidaritate cu prietenii români ai lui Sholz şi pentru că îmi atinge, scurt şi neaşteptat, neuronul feminin şi patriotic de parte dreaptă. Poate că o să mai dureze oleacă toată scribenia fabulospiritului în viziunea mea blondă, sper însă că o să vă stârnească încă ceva şi că n-o să mă judecaţi prea aspru.

De la o vreme n-am mai pus pe blog nici articole de pe unde le mai publicam. Asta pentru că, paradoxal, editorul a avut o spaimă în legătură cu publicarea lor aici. Deşi, dacă Ragna publică azi în revistă şi săptămâna viitoare pune textul şi pe blogul ei personal, asta se cheamă că Ragna se inspiră de pe blogul ei? De scris eu scriu, de publicat încă mai aştept şi oferte...

Din fericire pentru mine, GRAMOS m-au plăcut , aici şi aici... Le mulţumesc, şi eu îi plac. Peste tot.

Mai pregătesc un material, destul de kinky şi destul de documentat, despre imaginea din spatele blogului. Despre cum, din scris în scris, muierile mele de corespondenţă erau convinse că nihasa e un băieţel păros, dar zoso e cel puţin Brandon Lee din Corbul. Despre cum aglomerărispontane ar fi un nene rotofei iar inocenta ar arăta chiar inocent. Exceptându-i pe cei câţiva care au mai pus şi poze pe blog (andressa, manafu, cheezy cheeky etc), roblogfest sau netoo sunt bune ocazii pentru a vedea dacă scriem după cum arătăm sau arătăm după cum scriem. Mult mister şi mult fâs în lumea asta, bre...

Voi spuneţi-mi dacă fac bine...






Termeni si Conditii de Utilizare