Confesiuni
     media: 5.00 din 3 voturi

09.01.07
18:58

Până să capăt buna inspiraţie să mai şi respir, mi-am mâncat 15 ani din viaţă pe sistem pesede, în micul meu oraş care altceva nu prea ştie. M-am dat cu capul de toţi pereţii, am crezut că mi-e bine şi am crezut că fac bine. Dar am avut şi norocul s-o las naibii în urmă.

Suntem, chiar dacă ne e greu să recunoaştem, un oraş de sclavi. Le bem vodca şi sucul, le mâncăm pâinea, le vizităm crâşmele, le râvnim banii, le învăţăm în şcoli, le călcăm pe străzi şi, da, cred că respirăm şi aer de-al lor. Îi vedem superiori şi rasaţi, dar îi detestăm numai pentru că nu-i înţelegem şi pentru că au mai mult decât credem că am putea noi, muritorii de rând, avea.

Mă gândeam deunăzi că pot număra pe degetele de la o mână personajele care să nu trăiască pentru ei. Pentru oligarhia cu trei trandafiri în frunte. Bine, cred ca e un alt fel de a „aparţine”, de a primi laude şi reproşuri pe bani şi cât de poate de legal, pentru a împărţi funcţii şi contracte după un algoritm recunoscut de tot clanul şi, poate, de a simţi că eşti parte dintr-o clasă superioară. A porcilor care sunt mai egali decât celelalte animale.

Cum tocmai eu am slugărit oamenilor care îţi zâmbesc călcându-te în picioare? Nici nu mai ştiu ce-mi doream, nici nu mai contează că ei încă se mănâncă de vii. Cert e că am ieşit întreaga din orăşelul meu drăguţ, că încă mai cred în prieteni şi în mine, dar încă mai port cicatricile slugărniciei pe care mi-a injectat-o sistemul social-democrat. De altfel, mă mai amuz şi eu cât pot pe seama caraghioşilor care îmi conduc acum tărişoara, adunându-mi forţele şi cumpărându-mi şi eu chiloţei roşii, ca să pot lupta, încă o dată, cu oligarhii şi lighioanele lor, cu mogulii şi ciocoii care mă vor lovi din nou şi din nou şi din nou...





Comenteaza


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile




Termeni si Conditii de Utilizare